Săptămână culturală fără precedent, la „Zilele Culturii M9” – ediția 41

Evenimentul intitulat „Zilele Culturii” a fost realizat la Moldova Nouă timp de 40 de ani. Ca tradiția să continue, anul acesta, în octombrie, la ediția cu numărul 41, calendarul cultural propus oferă și adună o diversitate fără precedent, generic, sub sloganul „Hora diversității”. Astfel că, în perioada 16 – 20 octombrie 2017, Casa de Cultură din Moldova Nouă, sprijinită de Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă,  găzduiește o serie de evenimente dedicate celor mai importante sfere de interes cultural, incluzând, printre altele, o lansare specială  de film în prezența maestrului Marcel Iureș și un spectacol de divertisment cu Vasile Muraru și Valentina Fătu!

Timp de cinci zile, Moldova Nouă prinde într-o „horă a diversității” câteva evenimente cu adevărat importante, menite să ofere locuitorilor un motiv în plus de a se bucura de activitatea culturală la care a început să se lucreze din ce în ce mai activ în ultimul timp. Cu această ocazie, la Moldova Nouă revine, de pildă, o proiecție de film pe un ecran specializat, la fel cum exista la Casa de Cultură acum circa 30 de ani. Mai mult de atât, proiecția va aduce, în premieră, prezența actorilor din film, aici incluzându-l pe maestrul Marcel Iureș, pe regizorul și producătorul filmului.

Detaliat, evenimentul va avea următorul calendar:

  • LUNI, 16 octombrie, ora 18:00 – Spectacol de Folclor

Include un spectacol de muzică folclorică, având în prim plan artiști locali, invitații lor, respectiv formații locale de dansuri tradiționale românești, sârbești și țigănești;

  • MARȚI, 17 octombrie, ora 18:00 – Proiecție specială a lungmetrajului „Octav”, în prezența maestrului Marcel Iureș, regizorului Serge Celebidachi și producătorului Cristina Dobrițoiu

Din 6 octombrie, în cinematografe rulează lungmetrajul „Octav”, regizat de Serge Ioan Celebidachi. A  fost poate cel mai așteptat lungmetraj românesc realizat în ultimul timp, o coproducție româno – britanică, având o distribuție de excepție, care-i include pe Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și mulți alții. „Octav” aduce în prim plan declarația de celebrare a vieții, nostalgia personajului principal interpretat de Marcel Iureș, construită cu onestitate, în scopul căutarii sensurilor existenței, într-o serie de imagini  spectaculoase despre România. Toată povestea va putea fi văzută în cadrul unei proiecții speciale realizate cu sprijinul Marcom, la Casa de Cultură din Moldova Nouă, pe un ecran cinematografic mare. Evenimentul va beneficia și de prezența maestrului Marcel Iureș, a regizorului, respectiv co-scenaristului Serge Celebidache și a producătorului Cristina Dobrițoiu;

  • MIERCURI, 18 octombrie, ora 11:00 și 12:00 – Spectacol pentru copii intitulat „Aventurile lui Mickey Mouse”, de Aida Ganea și Dan Mirea

„Aventurile lui Mickey Mouse”, poate cel mai îndrăgit personaj din istoria desenelor animate, vor putea fi văzute la Moldova Nouă în cadrul a două spectacole oferite de Teatrul de Vest din Reșița.  Prima reprezentație va începe la ora 11:00 și  va fi destinată copiilor de la grădinițe, urmând ca cea de-a doua să aibă loc o oră mai târziu, de la 12:00, și să fie destinată copiilor de la școala primară. Spectacolul e creat de Aida Ganea și regizat de Dan Mirea, pe muzica originală a lui Joan Tudoran;

  • MIERCURI, 18 octombrie, ora 18:00 – Spectacol de divertisment cu Vasile Muraru și Valentina Fătu

Cea de-a doua parte a zilei de miercuri va oferi un spectacol de divertisment destinat publicului adult. Intitulat „Astăzi, minte-mă frumos!”, spectacolul îi va aduce în prim plan pe îndrăgiții actori Vasile Muraru și Valentina Fătu, cu o combinație de divertisment a unor personaje conturate pe o multitudine de situații. Spectacolul actorilor Vasile Muraru și Valentina Fătu se va întinde pe o durată de două ore;

  • JOI, 19 octombrie, ora 18:00 – Concert pentru duduk, susținut de Cosmin Rafael Băleanu și invitații săi

În urma interesului pozitiv al comunității vizavi de evenimentele în care a fost în prim plan, Cosmin Rafael Băleanu revine la Moldova Nouă cu un concert pentru duduk, intitulat „M9 Emotion”, avându-i alături pe Ana Maria Stanoia (voce), Francesca Moldovan (vioară), Sorina Coțe (clape), Tibi Petrean (chitară bas) și Adrian Sanmărtinean (percuție);

  • VINERI, 20 octombrie, ora 14:00 – Simpozion dedicat orașului Moldova Nouă 

Ultima zi dedicată ediție 41 a „Zilelor Culturii M9” va avea și un simpozion dedicat orașului Moldova Nouă, unde mai multe subteme vor fi dezbătute de prof. univ. dr. emerit Doina Benea, dr. Dacian Râncu – muzeograf la Muzeul Banatului Român, Liubița Raichici – director executiv din cadrul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului Caraș-Severin, prof. Andrei Nistoran, autorul Mihai Leonte și Remus Căta – părintele Bisericii Ortodoxe „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova Nouă.

Toate evenimentele vor avea loc la Casa de Cultură din Moldova Nouă, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2. Accesul spectatorilor se face pe baza unui bilet care se poate obține gratuit, direct de la Casa de Cultură sau apelând numărul 0766 516 409, în limita locurilor disponibile.

Link-ul oficial al evenimentului pe Facebook: https://goo.gl/whfYrF

Haștag oficial: #ZileleCulturiiM9

COMUNICAT DE PRESĂ UAT MOLDOVA NOUĂ