Lansare de carte: Doruri aprinse, autor Maricica Miloievici

Casa de Cultură Moldova Nouă vă invită sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 13:00, la lansarea volumului de poezii intitulat “Doruri aprinse”, primul volum al autoarei Maricica Miloievici.

Maricica Miloievici și-a concretizat cea de-a doua pasiune  și a reușit să-și publice poeziile de suflet în volumul “Doruri aprinse”. Acesta a fost îngrijit de Mihai Leonte și reprezintă debutul ei literar. Tema pe care autoarea a abordat-o face referire la iubire și dor, respectiv, ea marchează o întoarcere la frumusețea sufletului, o frumusețe lăsată sau uitată de omenire.

“Poeta Maricica Miloievici își așterne, cu sensibilitate, în versuri romanțioase, sentimentele pe care le resimte față de persoana iubită, față de satul său, sentimentele de dor sau de tristețe care au purtat-o pe cărările vieții pretutindeni, în țară, sau pe îndepărtate cărări ale străinătății. Poezii sale, evident romantice, emană o lumină specială, o căldură aparte, prin care, cu generozitate, se dăruiește celor din jur puterea de a trece peste toate încercările vieții, curajul de a face din fiecare zi, încă o reușită. Natura este pentru poetă… dor, refugiu, mângâiere, balsam și vindecare – constituind una dintre temele predilecte ale volumului”, scrie în prefață editorul Gheorghe A. Stroia.

Maricica Miloievici nu a ajuns întâmplător să scrie, căci poezia reprezintă pentru ea o mai veche pasiune.

“Încă de pe băncile școlii am așternut pe hârtie versuri ce reflectau trăile mele interioare, dar cărora nu le-am dat importanță. Fiind plecată din țară, o perioadă scurtă de timp, mi-am regăsit înclinația spre poezie și de atunci am continuat să scriu ceea ce simțeam în diferite clipe ale vieții, de a-mi exprima gândurile și sentimentele. De la iubire, dor, natură, tristețe – până la venerarea divinității, scriu și tot scriu, găsindu-mi refugiul plăcut”, a spus  autoarea.

Volumul ei de debut, “Doruri aprinse”, va fi lansat oficial la Casa de Cultură Moldova Nouă, sâmbătă, 16 decembrie, cu începere de la ora 13:00.

Maricica Miloievici s-a născut la data de 22 ianuarie 1966, în satul Șușca, comuna Pojejena (jud. Caraș-Severin) și lucrează ca asistent medical la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, încă de la absolvirea liceului.

About Author

Avatar
Connect with Me:

Leave a Reply

  • Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.