Avram Iancu, pagină de istorie pentru Moldova Nouă

Avram Iancu, bibliotecarul originar din Petroșani care și-a propus să parcurgă înot întregul curs al Dunării fără costum de neopren, a ajuns ieri la Moldova Nouă. Orașul nostru a fost  prima lui oprire pe tărâm românesc de la startul acestei experiențe istorice. Peste  1000 de sustinățori i-au fost alături!

După 57 de zile și un total de 1815 km deja parcurși, Avram Iancu a scris o pagină istorică pentru Moldova Nouă. Orașul nostru a fost primul oraș românesc în care  bibliotecarul s-a oprit în încercarea lui fantastică de a traversa întregul curs al Dunării, de la Donauesingen (Germania) și până la Sulina (România),  fără costum de protecție termică.

La Moldova Nouă, Avram a fost întâmpinat de peste 1000 de susținători, printre care rude și prieteni veniți de la  Petroșani și nu numai, autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai presei. Formalitățile legale vamale s-au realizat în dreptul falezei din Moldova Veche. Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, i-a acordat simbolic o plachetă pentru realizarea distanței de 1815 km.

„Avram este un adevărat model pentru poporul român, este dovadă vie ca printre noi există români curajoși, cu spirit de luptă si dârzenie, români care sunt capabili să arate că pot fi cei mai buni din lume. Avram este un adevărat erou care sper să inspire cât mai multi tineri în a-și urmări idealurile și obiectivele cu multă abnegație și disciplină. Prin modestia lui și spiritul de sacrificiu, Avram este exemplu pentru noi toți, de la simplu muncitor, până la marii lideri politici. Dacă mâine am fi toți ca Avram, România ar fi așa cum toți o visăm! În numele orașului Moldova Nouă, eu îi doresc ca Dumnezeu să îl ocrotească, să îi dea putere și să îi lumineze calea pentru a ajunge la finalul călătoriei sale către Marea Neagră”, a spus Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă.

De la Moldova Nouă, Avram Iancu mai are de parcurs 1045 km pentru a-și duce obiectivul la îndeplinire. Anul trecut, el a reușit o altă performanță notabilă și a trecut înot Canalul Mânecii.

FOTO: Fantasticul Banat

Demersurile primarului Torma dau roade! Guvernul a alocat banii necesari ecologizării iazurilor de la Moldomin

 

  Problema poluării de la halda de steril din orașul de la malul Dunării a ajuns de multă vreme pe masa responsabililor europeni, Comisia Europeană amenințând cu măsuri aspre România în privința problemelor de mediu apărute la exploatarea minieră Moldomin.

Primarul orașului din Clisura Dunării, Adrian Torma, a primit o veste bună de la Guvernul României prin Ministerul Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. În urma unor interpelări scrise, dar și verbale, făcute de edilul șef al orașului Moldova Nouă, ministerul de resort a alocat suma necesară pentru soluția găsită, de comun acord cu cei de la Comisia Europeană, pentru a stopa poluarea din zona Moldova Nouă.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.97/2016  a fost reglementată modalitatea prin care statul român, prin Ministerul Economiei, Comerțului si Relațiilor cu Mediul de Afaceri, care are sub autoritate persoane juridice responsabile cu gestionarea deșeurilor din Industria Extractivă și care nu pot îndeplini aceste obligații, să finanțeze din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul acestuia, măsurile necesare îndeplinirii obligațiilor de mediu”, se arată în răspunsul dat de Ministerul Economiei administrației publice locale de la malul Dunării.

Conform bugetului ministerului de resort, anul acesta sunt asigurate integral sumele necesare atât pentru proiectul tehnic cât și pentru execuția lucrărilor proiectate. Soluția tehnică a fost acceptată de Comisia Europeană și constă în realizarea unei instalații de stropire care să umezească iazurile de decantare, astfel încât particulele fine de praf să nu mai fie luate de vânt și să polueze localitățile limitrofe.

  „Facem precizarea că lucrările se vor efectua etapizat, fapt ce va permite începerea operațiunilor de stropire încă din acest an, pe măsură ce vor fi echipate tronsoane din instalația de stropire, urmând ca definitivarea instalației prin locuirea echipamentelor vechi existente să se facă anul viitor”, mai spun oficialii de la Ministerul Economiei.

Citește și: Problema MOLDOMIN, pe masa Guvernului! Vezi ce răspuns a primit TORMA de la ministrul de FINANȚE

Edilul-șef al orașului de la malul Dunării, Adrian Torma a primit cu bucurie vestea. Acesta se declară mulțumit de faptul că demersurile administrației pe care o conduce au dat rezultate și problema poluării de la iazurile de decantare și-au găsit, în sfârșit, rezolvare din partea Guvernului.

Deși rezolvarea problemei poluării de la iazurile de decantare ale fostei societăți miniere Moldomin nu a fost un punct al campaniei mele electorale și nu am făcut asta pentru că știam că nu depinde doar de mine ca primar să aloc fondurile necesare, iată că am reușit să facem un pas înainte și sper, ca anul viitor, problema poluării să fie de domeniul trecutului. În urma demersurilor făcute încă de la preluarea mandatului de primar, se pare că ele au avut efectul scontat, chiar dacă am primit semnale că această problema nu va fi rezolvată curând. Atunci când crezi în puterea de a schimba lucrurile nimic nu este imposibil!”, a declarat în exclusivitate pentru Reper24, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

Termenul de finalizare a lucrărilor este prevăzut pentru luna iulie 2018.

 

Adrian Torma Sărbătoreste alături de bătrânii din Moldova Nouă, Ziua Persoanelor Vârstnice!

Ziua Persoanelor Vârstnice, care este sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie, a fost organizată sâmbătă, cu mare fast și de către Asociația Pensionarilor din Moldova Nouă.


Mă bucur că am putut fi alături de voi, vă mulțumesc pentru invitație, iar pentru anul viitor îmi doresc să fiți la fel de fericiți, înțelepți și să petrecem mult mai frumos.
Sa nu uitam și să fim alături de ei, de batrânii noștri, cărora le dorim viață lungă, cu bucurii lângă cei dragi.

La mulți ani cu multă sănătate!

PUTEREA DE A FI UNIȚI STĂ ÎN NOI!

Album foto: https://www.facebook.com/adi.torma/posts/10207810474039796

Campania ”Performanța Are Viitor” Lansată de Gillette și Federația Română de Fotbal și-a Desemnat Primul Câștigător, la Moldova Nouă!

Mandru de Razvan Andrei, mandru de Moldova Noua

Inca o data s-a dovedit ca zona Moldova Noua este o pepiniera foarte buna pentru fotbalul romanesc.

La fel ca fotbalistii celebrii din Moldova Noua: Belodedici, Latovlevici,Raul Costin , Marisescu si Plesan , astazi Andrei Razvan a demonstrat ca are talent. Drept rasplata, va participa la un cantonament la Mogosoaia alaturi de echipa Nationala de Fotbal a Romaniei si va merge la Barcelona pe Marele Stadion Camp Nou!

Multumesc, Presedintelui Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, fostelor mari glorii ale fotbalului romanesc, Miodrag Belodedici, Jean Vladoiu, Ion Geolgau pentru interesul aratat tinerelor talente din Moldova Noua!

Mulțumesc Viorel Lolea , Presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal pentru tot sprijinul acordat in organizarea acestui eveniment important pentru Moldova Noua!
Mulțumesc fraților Costi si Nicolae Tismanariu sub îndrumarea cărora Andrei Razvan si-a descoperit si dezvoltat talentul pentru fotbal.

Andrei Razvan, iti doresc mult succes pe viitor si Dumnezeu sa-ti dea sanatate si putere!

Prima Aventură pe Dunăre cu Baziaș 1 – O Zi Reușită pentru Zeci de Turiști!

Câteva zeci de persoane au luat parte la primele curse pe Dunăre cu nava Baziaș 1. Vremea frumoasă a întregit atmosfera pentru o excursie de neuitat.

Consiliul Județean Caraș-Severin și firma SC Eoliana Caraș SRL au oferit sâmbătă primele curse pe Dunăre pentru turiștii care au dorit să petreacă o după-amiază relaxantă. Vremea bună și temperatura suportabilă au făcut ca nava Baziaș 1 să fie calea spre o excursie reușită care a durat circa două ore. Aproximativ 60 de turiști au ales să participe la prima croazieră organizată pe Dunăre cu plecare din Moldova Veche, iar alegerea s-a dovedit a fi una potrivită. Printre pasageri s-a numărat și o familie din Spania, aflată în vizită în România. Cu toții au apreciat inițiativa forului județean și consideră că traseul este unul potrivit și chiar educativ: Moldova Veche – Baba Kaja – Cetatea Golubac…

Continuare