Concertele simfonice, tradiționale de Crăciun, revin la Moldova Nouă

Casa de Cultură Moldova Nouă va găzdui și în acest an concertele  simfonice, deja tradiționale de Crăciun, susținute de artiștii  din Orchestra Simfonică Timișoara!

Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă sprijină și în acest an tradiția. Altfel spus, tradiția continuă și în acest an cu artiștii care, reuniți în Orchestra Simfonică Timișoara, se vor opri de Crăciun la Moldova Nouă, pentru un nou concert memorabil. Evenimentul va fi realizat în Moldova Nouă pentru al cincelea an consecutiv.

În speranța că atmosfera și sunetul de sărbătoare vor intra în sufletul cât mai multor locuitori, concertele din acest an vor avea două reprezentații, în a doua și în a treia zi de Crăciun, după următorul program:

  • 26 decembrie, ora 18:00 – Recital de duduk cu Cosmin Rafael Bălean și Dorina  Vasilasko
  • 26 decembrie, ora 20:00 – Recital de duduk cu Cosmin Rafael Bălean și Dorina  Vasilasko
  • 27 decembrie, ora 18:00 – Concert simfonic susținut de Orchestra Simfonică Timișoara
  • 27 decembrie, ora 20:00 – Concert simfonic susținut de Orchestra Simfonică Timișoara

Cei care își doresc să ia parte la aceste concerte își pot rezerva gratuit biletul de acces, începând de luni, 18 decembrie 2017, direct de la Casa de Cultură Moldova Nouă (str. 1 Decembrie 1918, nr. 2) sau apelând numărul 0766 516 409, în limita locurilor disponibile.

Crăciun în casa minorităților naționale

Casa de Cultură Moldova Nouă vă invită luni, 18 decembrie, începând cu ora 18:00, la un eveniment special, realizat cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România!

Evenimentul, sub titlul „Crăciun în casa minorităților naționale”, își propune să aducă pe scena Casei de Cultură un strop din felul cum este pregătit Crăciunul, să promoveze limba  și să susțină dezvoltarea culturală a comunităților regăsite în Moldova Nouă.

Întrucât evenimentul va fi realizat în săptămâna specială,  pe 18 decembrie, tematică Zilei Minorităților Naționale din România va pune sărbătoarea în prim plan, astfel că, în cadrul evenimentului se vor putea asculta colinde tradiționale, în limba minorităților, și urmări scenete speciale, respectiv materiale de promovare, plus alte surprize. Mai mult de atât, înainte ca spectacolul să înceapă la ora 18:00, spectatorii vor fi întâmpinați la intrarea în sală cu bucate tradiționale, la standuri special amenajate pe holul Casei de Cultură.

Evenimentul va fi realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă, Uniunea Democratică a Cehilor și Slovacilor din România și Uniunea Sârbilor din România, iar intrarea este liberă.

Ziua Minorităților Naționale din România a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, ca zi de sărbătoare națională, după ce Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat legea în 21 noiembrie 2017. Ca urmare, acesta este primul an în care țara noastră sărbătorește o astfel de zi. Alegerea zilei de 18 decembrie a fost legată de  „declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice şi religioase” a Adunării Generale ONU, care, în 1992, exact pe 18 decembrie, a adoptat-o.

Lansare de carte: Doruri aprinse, autor Maricica Miloievici

Casa de Cultură Moldova Nouă vă invită sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 13:00, la lansarea volumului de poezii intitulat „Doruri aprinse”, primul volum al autoarei Maricica Miloievici.

Maricica Miloievici și-a concretizat cea de-a doua pasiune  și a reușit să-și publice poeziile de suflet în volumul „Doruri aprinse”. Acesta a fost îngrijit de Mihai Leonte și reprezintă debutul ei literar. Tema pe care autoarea a abordat-o face referire la iubire și dor, respectiv, ea marchează o întoarcere la frumusețea sufletului, o frumusețe lăsată sau uitată de omenire.

„Poeta Maricica Miloievici își așterne, cu sensibilitate, în versuri romanțioase, sentimentele pe care le resimte față de persoana iubită, față de satul său, sentimentele de dor sau de tristețe care au purtat-o pe cărările vieții pretutindeni, în țară, sau pe îndepărtate cărări ale străinătății. Poezii sale, evident romantice, emană o lumină specială, o căldură aparte, prin care, cu generozitate, se dăruiește celor din jur puterea de a trece peste toate încercările vieții, curajul de a face din fiecare zi, încă o reușită. Natura este pentru poetă… dor, refugiu, mângâiere, balsam și vindecare – constituind una dintre temele predilecte ale volumului”, scrie în prefață editorul Gheorghe A. Stroia.

Maricica Miloievici nu a ajuns întâmplător să scrie, căci poezia reprezintă pentru ea o mai veche pasiune.

„Încă de pe băncile școlii am așternut pe hârtie versuri ce reflectau trăile mele interioare, dar cărora nu le-am dat importanță. Fiind plecată din țară, o perioadă scurtă de timp, mi-am regăsit înclinația spre poezie și de atunci am continuat să scriu ceea ce simțeam în diferite clipe ale vieții, de a-mi exprima gândurile și sentimentele. De la iubire, dor, natură, tristețe – până la venerarea divinității, scriu și tot scriu, găsindu-mi refugiul plăcut”, a spus  autoarea.

Volumul ei de debut, „Doruri aprinse”, va fi lansat oficial la Casa de Cultură Moldova Nouă, sâmbătă, 16 decembrie, cu începere de la ora 13:00.

Maricica Miloievici s-a născut la data de 22 ianuarie 1966, în satul Șușca, comuna Pojejena (jud. Caraș-Severin) și lucrează ca asistent medical la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, încă de la absolvirea liceului.

„Ziua Internațională a Muntelui”, sărbătorită la Casa de Cultură Moldova Nouă

Luni, 11 decembrie, Casa de Cultură Moldova Nouă vă invită la „Ziua Internațională a Muntelui”, într-o acțiune realizată în colaborare cu Centrul Național  de Informare și Promovare Turistică Moldova Nouă!

Din 2003, ziua de 11 decembrie a fost proclamată de Adunarea Generală ONU drept „Ziua Internațională a Muntelui”.  Motivul pentru care a fost aleasă această zi a avut la bază problemele dezvoltării regiunilor muntoase ale planetei, un subiect în atenția ONU încă din 1992.

Populația care locuiește în zonele muntoase este predispusă în a se confrunta cu probleme de subnutriție, iar ecosistemele sunt vulnerabile schimbărilor climatice. La nivel global, 26% din suprafața Pământului este reprezentată de  regiunile muntoase iar, în România, o treime.

La Moldova Nouă, „Ziua Internațională a Muntelui” va fi sărbătorită cu începere de la ora 09:00 la Casa de Cultură (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 2), într-o acțiune realizată de Centrul Național de Informare și Promovoare Turistică Moldova Nouă. În cadrul acesteia vor fi prezentate diverse materiale, atât despre Munții Banatului, cât și despre celelalte forme muntoase de la noi din țară. Intrarea este liberă!

Serie comemorativă: 30 de ani de la decesul lui Constantin Noica!

Casa de Cultură Moldova Nouă și Biblioteca Orășenească Moldova Nouă continuă seria comemorativă, dedicată personalităților marcante, din România și nu numai!

În fiecare lună, în funcție de calendarul evenimentelor, Casa de Cultură va fi gazda unor întâlniri menite să sublinieze activitatea și importanța unor personalități marcante. Acțiunile se adresează, în principal, elevilor de la școlile din Moldova Nouă, dar invită orice persoană interesată să participe și să descopere viața subiecților aleși.

După primul episod al seriei, realizat luni, 27 noiembrie, atunci când s-au împlinit 130 de ani de la decesul lui Petre Ispirescu, seria comemorativă continuă pe 4 decembrie, de la ora 13:00, cu al doilea episod. Acțiunea îl va avea ca subiect pe Constantin Noica, care, pe 4 decembrie, a decedat.  Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la decesul filozofului român, iar acțiunea comemorativă va fi realizată în colaborare cu prof. Doina Albu, de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”, care va facilita prezentarea vieții și operei autorului.

Biblioteca Orășenească Moldova Nouă va oferi o expoziție și o prezentare de carte a volumelor lui Constatin Noica, regăsite pe raftul bibliotecii noastre.

Povestea copilăriei, „Hänsel și Gretel”, pe scena Casei de Cultură din Moldova Nouă

Povestea copilăriei, „Hänsel și Gretel”, va putea fi văzută pe scena Casei de Cultură în cadrul unei opere pentru copii!

Moș Nicolae nu uită copiii din Moldova Nouă, ci îi invită să deschidă cadoul lăsat la o zi distanță de la sărbătoare, când s-au săturat de dulciuri și alte surprize. Astfel că, joi, pe data de 7 decembrie, Casa de Cultură va găzdui opera pentru copii „Hänsel și Gretel”, pusă în scenă de trupa de teatru muzical „Fascinația Sunetului – Timișoara”.

Evenimentul se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și va fi realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă.

Vor fi oferite două reprezentații, una pentru copiii de la grădiniță, începând cu ora 10:00, și alta pentru copiii de la ciclul primar, începând cu ora 11:30. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Povestea „Hänsel și Gretel” a fost publicată în anul 1812 de către Frații Grimm și a rămas un basm memorabil, nelipsit din nicio copilărie. Casa de Cultură vă invită să retrăiți povestea și să vă bucurați de frumusețea ei, prin modul special în care va fi pusă în scenă!

Linkul evenimentului pe Facebook:  https://goo.gl/Xww31T